“Patul lui Procust”- de Camil Petrescu, autor canonic
“Ceea ce simt pentru tine nu e nici dragoste, nici ură… e ceea ce simte somnambulul pentru lună… Încolo nimic…”
Al doilea roman al lui Camil Petrescu, „Patul lui Procust”, apare în 1933, la numai trei ani după „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și constituie, pentru literatura română, un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidând astfel romanul românesc modern.
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul și prin crearea personajului intelectual lucid și analitic, în opoziție evidentă cu ideile sămănătoriste ale vremii, care promovau „o duzina de eroi plângăreți”.
Modalitatea narativă se remarca, prin prezenta marcilor normale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaje. Perspectiva temporală este bazată pe alternanța evenimentelor, pe dislocări sub forma de flash-back și Feed-back.
Perspectiva spațială reflectă un spațiu real, casa Emiliei , redactia ziarului, dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al frământărilor, chinurilor și zbuciumului din constiința personajelor.
Ca modalitate estetică, se manifestă memoria afectivă, cea care aduce, in timpul obiectiv al relatării, întâmplările petrecute în timpul subiectiv.
Camil Petrescu scria:
„Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic.“
Fotografie găsită pe internet.
Articol scris din idei personale și câteva idei de pe internet.
