De copil am fost pasionat de haina tradițională a româncelor.
Priveam cusătura. Ceream explicații de tot felul.
De la torsul cânepii,la urzit și apoi la așternerea broderiei negre prin mii de împunsături cu acul.
Alb-Negru.
Atât de simplu dar atât de elegant.
Fără violentele contraste dintre celelalte culori.
Doar o floare în păr sau o mușcată în pălăriuță feciorului.
Restul eleganței o dă finețea puișorilor negrii,petalele trandafirilor din mătase neagră lucind pe negrul mat al cătrințelor.
Mama a trăit în vremurile când fetele din acest colț de lume,își făceau singure costumul de mireasă.
Costumul românesc.
Coseau în secret iile și cămașa ,,drăguțului” cu modele diferite și împodobite cu ,,bunghi” de os .
Totuși nu se abăteau prea mult de la ,,stilul” satului…să nu fie confundați cu cei din alte sate.
Lumea sa schimbat și colectivizarea a lovit în inima satelor risipind și pustiind tradițiile și frumusețea de demult.
Era un început de iarnă urât.
Se pornise un vânt cu lapoviță și peste tina deja cleioasă zăpada nu se putea așeza.
Prin pod de auzea vâjâind vijelia.
Câinele nostru sa apucat să latre tare de tot.
-Vezi ce are Fram?
Ma trimis mama din fața sobe-i de unde sfârnea cucuruz pentru îndesat gâștele.
Nu prea aveam eu chef de ieșit în apăria de afară…dar Fram nu mai tăcea.
-Mateiiii,no mă…auziiii?
De după portiță o voce destul de ciudată dar totuși cunoscută îl striga pe tata.
Alerg la poartă și descui.
-Heee ,da tată tău acase?
Mă întreabă un medveșan cunoscut .
Și întorcânduse către nevasta ce era încotoșmănată sub broboade îi zice pe ungurește:
-Ez o Matia fio!!!
(Ăsta-i băiatul lui Matei)
Îi poftesc iute în casă că omul venea des la moară din sat.
Client și prieten cu tata că toți medveșenii.
Oamenii se fâstâceau că erau plini de tină până la genunchi.
-Cine o venit ?
Apare și mama din casă.
Povești de bun venit ,mama ațâță focul și o servește cu un compot cald pe femeia înghețată.
Eu cu vinul la musafir.
Lecție de la tata…
-No’ Niche dragă se spui la tine de ce venit.
-Zâ să auzâm.
-Am tăt întrebat piste tăt de-a rându’.
Șî tătă lumea la dumneta o mânat.
Avem mare nevoie no de ceva.
Că ui numa ce o poroncit la mine nepoata hăla de la Ungaria.
Ăla nepoată îi la ișcolă ‘vățătore la Budapesta.
Șî o vînt ordin la el să primească pe Ceaușescu la vizită.
Că mere ăsta nost …no ia ni…la Cadar a colo…
Șî nepoata nost…o primește.Dă flori,mâna cu el…șî trăbă să îmbrace haine rumânești.
-Ioi mă omini buni…da io nu mai am…numa a meu ăla îi nu pot să îl dau că ia ni.
Le trăbă la fete poate pe la școală.
-Nuuuu.
Nu trebe pe nimica.Io se cumper vreu.
Da…se faci una nouă.
Că așa zis nepoata…se comand Nou de nouț.
Mama nu și nu..
Că nu are vreme.Că durează mult și ea are de pus războiul de țesut.
-Nană Niculiță…ui dau ui aici banu jos…500 de lei.
Și omu scoase din buzunarul ,, țifraș-nodragului” hârtiile albastre și le tot îndrepta pe mușamaua mesei.
Mama nu a luat banii…dar ia zis:
Îmi aduci din Ocne atâta pânză,atâta ață,și ce mai știa că trebuie.
Și dacă mă gândesc …șî mă lasă Omu…îl fac.
Să aduci măsurile la nepoată.
Vorba…și sfatul au durat încă o vreme.
Două luni a tot cusut mama.
Ie cu puișori,cu ,,sinor” cu cheutori și cătrință cu cipcă neagră și trandafiri din mătase lucioasă.
Era o capodoperă.
Veneau femeile din sat să vadă.
-Tulai da ce fain țo ieșât.Ț,ț,ț,ț…de tătă minunea.
-Tu .L-am făcut că pintru Ceușăscu.
-No’ Po să să laude unguroica…că dește nu mai face nime’ în zua de az’.
-Păi îi mult de lucru.Migălos….Mai că îmi pare rău după el…șî pe așa puțâni bani.
În casă la unchiul…era puhoi de vecini.
Televizorul alb negru nu și-l permitea oricine.
Tata nu voia să cumpere…
E drept că rar erau în magazine.
Așteptăm să vină telejurnalul.
Ceaușescu era în Ungaria.
Noi cu ochii după costumul mamei să vedem pe nepoata ungurilor din Medveș cum îl.primește pe Ceaușescu.
Trece telejurnalul,vedem pe Cadar,pe Ceaușescu…dar nu vedem costumul.
Dezamăgire.
-Lasă tu…că li și primit la aeroport…cu costumu’ tău.
Ori pe la un minister.Nu o filmat piste tăt.
Mama se vedea că era abătută.
Trece o vreme și iată că pe la poartă noastră trece cu un car de bucate omul ce a comandat costumul popular.
Mama se duce iute la poartă.
-No’…io fost bun costumu’ la nepoată?
Ce-o zâs?Io plăcut?
Îl întrebă mama dintr-o suflare.
Omul se uită pe sub capela ungurească de schimbă la față și zise amărât rău.
-Vai de capu’ meu.
Drag de haine scumpe .
Am uitat în tren.
Când am ajuns…am ajuns ca ăia proști…cu mâna goală
În fotografie, sora mea purtând costumul mamei.
