Eduard Streltsov: eroul sovietic cu aripi frânte

    Eduard Streltsov a fost cel mai bun jucător sovietic de fotbal din toate timpurile. Supranumit Pele Sovietic a intrat în vizorul KGB-ului pentru stilul de viață prea occidental.

    Dar greșeala lui fatală a fost alta: la recepția din 56 după ce Rusia s-a întors de la olimpiadă, Streltsov a fost invitat să danseze cu fiica unei secretare de partid foarte influentă. La sfârșitul dansului mama ei i-a spus că ar fi cazul să ceară mâna fetei. Care avea doar 15 ani! Fotbalistul, de 20, a refuzat: “mă văd deja cu cineva”.

    Și mecanismul răzbunării s-a pus în mișcare! Înainte de următorul campionat mondial îi este înscenat un viol. Kgb-ul îi spune că dacă semnează o declarație scapă și ajunge în Elveția. Semnează și ajunge în schimb în Gulag. 12 ani de muncă silnică la tăiat păduri în taiga, la -30 de grade. În prima săptămână noaptea este tras din pat, dus în câmp și bătut cu țevi de metal peste picioare. Are noroc și supraviețuiește. Comandantul lagărului e fan și îl pune să lucreze la birouri după convalescență.

    Dar KGB veghează și îl vrea strivit. E mutat în alt lagăr unde se îmbogățește uraniu. Lucrează fără echipament de protecție. Scapă și ajunge înapoi în fotbal după 5 ani de gulag. Este încă cel mai bun al generației sale dar nu este selecționat la echipa națională. Va mai juca doar câțiva ani până la o accidentare în care își rupe tendonul lui Ahile.

    Va muri aproape necunoscut, de cancer, în 90, la doar 53 de ani. Sărac. Ignorat. Pe patul de moarte strigă că e nevinovat. Ultimele lui cuvinte.

    O ancheta recentă arată că din cei 35 de martori la “viol” 29 nici măcar nu erau în același oraș la momentul respectiv. Ceilalți 6 indică un alt agresor, kgb-istul care a săvârșit de fapt violul în timpul petrecerii la care Eduard Streltsov era beat, dormea după ce ingerase, la insistențele unui colonel care dădea petrecerea, cam un litru de vodka.

    Asta este felul în care un stat, care nu este de drept, se comportă cu un erou. Despre asta este vorba în legile justiției de la noi, recâștigarea unor privilegii pe care nomenklatura le-a pierdut odată cu integrarea în UE și perfecționarea mecanismelor statului de drept: privilegiul de la se căca în capul nostru, de a fura, de la ne distruge, după bunul plac.