E o problema legata de timp…
M-am hotărât să plec. Am adunat repede într-un rucsăcel din pânză albastră câteva gânduri, câteva vise… punguța cu amintiri, care stătea atârnată în cuiul din ușă am lăsat-o acolo… speranțele și dorințele ascunse le-am îndesat grăbită într-un buzunar de la piept.
Am ieșit în grabă, fără să am timp să privesc înapoi la picăturile de ploi din ochii bunicii. Emoția îmi stăpânea ființa- necunoscutul, neștiutul săpaseră cărări în fața-mi, ca să nu mă abat de la depărtare.
Clipe zburau, minute se prelingeau fără zgomot prin sticla clepsidrei, ore alergau pe copite de cai, zile, săptămâni, luni și ani se desfăceau în devenirea mea. Nici nu știu cum au trecut anii în care mușcam din margarete pe șesuri în soare sau pe munții cu coamele verzi… ierni aspre mă așteptau cu oameni de zăpadă zâmbind, iar toamna… toamna mă fermeca în mirosuri de fructe coapte.
O gutuie… mare, galbenă, pufoasă… tresări în mine un gând- grădina copilăriei mele, amintirile mele! Punguța mea cu amintiri parcă o pierdusem… cozonaci aburind lângă un pahar cu lapte rece… bunicul, bunica, îmi făceau semne mici în serile senine clipind prin stele… departe, pe un tărâm al făgăduinței încercam să mă reîntorc în PATRIA mea. Nu mi-am dat seama până atunci că rămăsesem și eu agățată în cuiul amintirilor mele și că îmi striga prin suflet o dorință- cea a reîntoarcerii mele acasă…
