Cel mai important eveniment cultural al anului 2017 din România a fost La Bayadere! În regia lui Jo Kanamori, s-a jucat într-o singură seară, cu casa închisă, la București, pe Scena Mare a Teatrului Național. În seara de Crăciun, TVR va transmite înregistrarea acestei piese, pe canalul TVR3, de la ora 20:00! Integral, 95 de minute piesa, plus 25 de minute un mini-documentar despre cum s-a făcut! Dacă sunteți curioși, a fost un miracol! Unul mare! Uitați aici:
Martie, 28. Este o zi de marți. Pe Scena Mare a Teatrului Național echipa technică de la Noism își suflecă mînecile: încep montarea decorurilor. Îmbrăcați funky, nu par obosiți, deși cu o seară înainte cumpăraseră de la buticurile non-stop, de lângă Inter, cam toate brandurile de bere de care nu auziseră niciodată. Și nu auziseră de multe. Plase pline. Oamenii din trupă, cu echipa tehnică cu tot, mai mult de 40, au sosit cu avionul, în noaptea precedentă, iar containerul cu decorurile cu o zi înainte de la Constanța. Era să nu sosească deloc, pentru că vasul din Japonia a făcut o escală mai lungă decât era de așteptat, în Egipt și numai intervenția promptă a Ambasadei Japoneze în acea țară a urgentat plecarea spre Constanța.
Începe munca. Spectacolul La Bayadere are coregrafia semnată de celebrul Jo Kanamori. Luminile pentru spectacol sunt și ele ”semnate” de un celebru artist japonez care are drepturile de autor. Diagrama cu sutele de reflectoare de toate tipurile, luminozitățile și culorile posibile a fost trimisă specialiștilor în lumini ai Teatrului Național cu luni înainte. Fusese aprobată și echipa română asigurase că există absolut toate luminile solicitate de japonezi. Să trecem la treabă!
Deasupra scenei sunt trei ”orizonturi”, platforme pe care sunt instalate câteva camere de ultimă generație cu care se asigură luminile zecilor de piese care se joacă pe acestă scenă. Fiecare reflector este setat milimetric pe platformă, sunt unghiuri care sunt ”memorate” și care nu trebuie pierdute. Japonezii au nevoie de toate cele trei orizonturi. Natsume san, șeful echipei care instalează luminile, dă asigurări că ei, japonezii, vor repune pe orizont toate reflectoarele, milimetric, exact așa cum le-au găsit. ”Nu veți cunoaște diferența”. Românii nu vor să riște! S-ar pierde focusul, cred ei, multor momente cheie din piesele care se joacă pe aceeași scenă și ar avea nevoie de repetiții pentru refocusare. Teatrul Național le interzice să se atingă de reflectoarele de pe orizonturi. Pot să agațe însă, de aceleași orizonturi, alte reflectoare cu care să își facă treaba.
Ușor de zis, greu de făcut. Este nevoie de ”adâncime” în iluminarea scenei, așa că doar cele trei platforme nu ajung. Trebuie să se folosească și bare. Zeci de bare!!! Pentru că Teatrul Național nu are alte reflectoare performante de genul celor care sunt pe orizonturi, aceleași efecte se pot face cu alte reflectoare, mai multe și mai mici. Natsume san dă ordin după ordin și din înaltul scenei coboară bară după bară. În culise se numesc ștăngi. Și inginerii de lumină români și japonezi agață reflector după reflector, conform planurilor trimise din Japonia, le cablează, le orientează, pun filtrele de lumină…
Este deja marți seara. Pe scenă și în culise se continuă într-un ritm infernal. Prea multe reflectoare! Apoi urmează ordinul lui Natsume san: ”Ridicați-le”! Prima ștangă se ridică. A doua o urmează, a treia stă pe loc. Nu sunt suficiente contragreutăți! ”Mai aduceți din alte săli”, vine răspunsul. ”Nu se potrivesc”. La unele săli contragreutățile, sunt rotunde, la altele sunt pătrate. Bine ați venit în România! Poate aveam în trecut suficiente dar cu renovarea Teatrului Național muncitorii le-au vândut la fier vechi.
Toată echipa japonezo-română stă și se uită neputincioasă. Românii le sugerează la început, apoi le spun de-a dreptul că trebuie să facă spectacolul cu mai puține lumini. ”Improvizați”. Pentru japonezi este inadmisibil. ”Nu se va face spectacolul dacă nu putem avea luminile și decorurile așa cum le dorim”. La Bayadere este o operă completă. Luminile și decorurile sunt parte integrantă a ei. Nu vor să dea publicului jumătăți de măsură ci vor să dea ”La Bayadere” așa cum se joacă în Japonia. Nu vor compromisuri!
Inginerul de lumini român vine cu o soluție! ”Facem o structură metalică din grinzi pe care agățăm câte reflectoare aveți nevoie și o ridicăm cu 6 motoare electrice gigant care sunt prinse de tavanul Sălii Mari”. Pare să meargă dar Natsume san vrea cifre, greutăți maxime, distanța între motoare.
Este miezul nopții. Românii le sugerează japonezilor să meargă la hotel, să doarmă și să se întoarcă la 10 dimineața. ”Nu. Nu putem pleca până nu ne terminăm treaba. Dacă voi mergeți, noi o să stăm. Mai mult de jumătate din echipa română stă și ea. Și se dau de pe ștăngi jos reflectoarele, se construiește structura metalică. Se cablează. Se fac probe.
Este deja miezul nopții de miercuri. Luminile încă nu sunt puse. Structura este deja în înalt, cu peste 100 de reflectoare agățate de ea, dar pentru japonezi nu este suficient. Mai trebuie poate încă pe atâta. Se coboară cele trei orizonturi și se agață și de ele reflectoare. Unul, stroboscopic, nu este făcut pentru a fi agățat și are și peste 100 de kg dar cu o improvizație româno-japoneză atârnă deasupra viitorilor dansatori. Se mai pun și niște ștăngi cu reflectoare mai ușoare. Câteva contragreutăți de oțel au fost aduse de prin alte săli de spectacol din oraș.
La ora 3 nopatea Natsume san adună pe toată lumea. ”Nu mai putem face spectacolul”. Trupa avea programată la prânz o repetiție, apoi o repetiție cu publicul, ori mai sunt doar 16 ore până la începerea spectacolului. Trebuie puse restul decorurilor, scena vine acoperită cu covoare de dans aduse din Japonia, ecrane negre vin instalate in fundal și pe laterale, ca director tehnic Natsume san recunoaște că nu mai e timp. Oamenii sunt frustrați și obosiți. Pentru mulți este a doua noapte nedormită. Cafeaua nu își mai face efectul. Este momentul înfrângerii.
Nu și pentru Maestrul Valerian Mareș, directorul Art Production, organizatorul evenimentului. Este momentul discursului în care își cere scuze în numele teatrului că specialiștii în lumini, deși s-au uitat pe planurile japonezilor, nu au conștientizat dificultatea tehnologică și anvergura spectacolului, apoi le promite că toată lumea de pe scenă va uita de toropeală, că vor fi chemați cei care au mers acasă și că se va munci cu forțe proaspete. La români le spune că vor avea voie să spună că sunt profesioniști doar dacă vor duce la îndeplinire acest proiect. Japonezii deliberează apoi spun că ne acordă încă o șansă dar că spectacolul se poate anula oricând. Renunță la repetiția cu publicul și rămân doar cu repetiția tehnică.
Pregătirile avansează, la fel ca acele de pe cronometru. Sunt 48 de ore de când a început munca în culise și luminile sunt sus! Toate! Este un nou record pentru scena Teatrului Național și pentru orice scenă din România. Doar în outdoor și doar Michael Jackson a avut mai multe! Trei generatoare de ultimă generație închiriate din Germania sunt parcate în spatele Teatrului Național pentru a alimenta toate reflectoarele! Fără ele de la suprasolicitare centrul Capitalei ar ajunge în beznă!
Se pune covorul, se fac marcaje cu benzi fosforescente de diverse culori, se ajustează luminile. Publicul care nu a prins bilet și a venit la repetiția anunțată cu public este dezamăgit. Pe scările TNB se pune de o revoluție pentru că nu mai au voie să intre. Aproape se forțează ușile, apoi se intră! Este doar o repetiție tehnică dar tineri și bătrâni se aruncă în scaune pentru a sorbi din trupurile japoneze de pe scenă simbolurile pe care Jo vrea să le transmită prin La Bayadere. Și se produce miracolul! Deși repetițiile tehnice sunt plictisitoare publicul nu se plictisește. Stă. Se uită. Aplaudă! Jo Kanamori este impresionat de această dragoste și înțelegere cu care este primit și decide după ce se termină repetiția să răspundă întrebărilor din public. Și întrebările vin una după alta, una mai tehnică decât alta! Până când toți sunt satisfăcuți!
Peste două ore este spectacolul. Unicul. Dacă sala ar fi fost mai ieftină, Noism l-ar fi jucat de două ori, dar la 10 mii de euro cât a costat închirierea pentru o zi de spectacol se va juca doar o dată. Toate biletele sunt vândute, invitațiile au fost și ele vânate la sânge. Toată lumea simte că nu va mai fi un spectacol atât de mare și atât de bun în București pentru multă vreme! Apoi începe!
La final plâng! Nu mi se întâmplă des la contactul cu arta dar La Bayadere este artă în formă pură, nedistilată. Publicul aplaudă până își rupe mâinile. Nimeni nu vrea să se trezească din vis. Urmează o recepție în foaierul TNB unde dansatorii și actorii sunt asaltați pentru fotografii si selfieuri. Mai mulți bărbați sunt pe cale să se sinucidă când află că Sawako, diva, protagonista piesei La Bayadere este de fapt Sawako Kanamori Iseki, soția lui Jo. Apoi actorii și dansatorii merg, cei care mai rezistă, la Caru cu Bere. Jumătate dintre ei, cei mai tineri, vor pleca înapoi în Japonia de dimineață. Cealaltă jumătate, tot de dimineață, vor merge în Sibiu, unde vor juca alte două piese. Între timp echipa tehnică demontează reflectoarele și le predă românilor. Structura este și ea demontată. Se face curățenie pe scenă. La 5 dimineața în containerul care va pleca peste câteva minute spre portul Constanța este încarcătă ultima piesă din puzzle-ul ajus de japonezi la București, o lisă hidraulică pe care cu toții am căutat-o preț de căteva ore.
The end!
Neaparat să vedeți piesa și eventual să o înregistrați!!!
„Noism” a fost înființată în 2004 de artistul Jo Kanamori, fiind prima companie profesionistă de dans care urmărește tradiția dramatică europeană. Începând cu 2007, compania a avut reprezentații în 11 orașe din opt țări și a fost onorată cu prestigiosul Premiu Asashi Performing Arts în 2008, pentru prezentarea excepțională a lucrării „Nameless Hands – house of dolls”. Ulterior, „Noism” a interpretat coproducția „Nameless Poison – black monk” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Cehov din 2009. În 2011, compania a fost invitată la celebrul festival de muzică clasică Saito Kinen Festival Matsumoto, condus de Seiji Ozawa. Astăzi, „Noism” continuă să fie apreciată și recunoscută drept cea mai importantă companie japoneză de dans contemporan.
Jo Kanamori, Director Artistic al „Noism”, a studiat cu Maurice Bejart la Școala-atelier Rudra Bejart din Lausanne. A interpretat lucrări în cadrul Teatrului de Dans Olandez, Baletului Național al Operei din Lyon și Baletului Gothenburg din Suedia. Kanamori a revenit în Japonia în 2002. Primul său proiect, „No-mad-ic project – 7 fragments in memory”a fost onorat cu cel de-al treilea premiu Asahi Performing Arts Awards în 2003. Kanamori a regizat lucrările operei lui Bartok, „Bluebeard’s Castle” și „Mandarinul miraculos”. A obținut numeroase premii, iar în 2008 a primit prestigiosul Premiu al Ministrului Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei din Japonia.
În vara lui 2016, Jo Kanamori a pus în scenă „La Bayadere – Țara Iluziilor”, o adaptare a cunoscutei capodopere de balet clasic, folosind o expresivitate corporală perfectă și o narațiune pe mai multe planuri. Dramaturgul și scenaristul Oriza Hirata a adaptat îndrăzneț pentru „Noism” o poveste tragică „…această piesă nu fusese produsă încă de niciun mare coregraf al secolului 20…”, declară Jo Kanamori. Costumele și decorul au fost create de profesioniști din diverse domenii.
Aranjamentul scenic, costumele și decorul din lemn aparțin arhitectului Tsuyoshi Tane, designerului Yoshiyuki Miyamae, de la celebra casa de moda Issey Miyake și producătorului de mobilă Masaki Kondo, cu toții colaboratori ai Noism. Muzica este bazată pe partitura originală semnată de Ludwig Minkus, cu adăugirile lui Yasuhiro Kasamtasu, aflat la prima colaborare cu Noism.
Spectacolul este interpretat de 20 de dansatori, care fac parte din Noism1 – grupul de bază al companiei, din Noism2 – grupul dansatorilor stagiari, precum și de actori invitați ai Shizuoka Performing Arts Center.
,,La Bayadere” în interpretarea „Noism” a avut parte de o primire extraordinară din partea publicului, piesa originală fiind sublimată într-o lucrare care se raportează la societatea modernă, istorie, religie, etnie.
