Lumea își vede mereu de mersul ei prin univers.
Noi oamenii suntem niște ,,licurici” ce din când în când mai scăpărăm câte un snop de lumini.
Apoi ne terminăm spectacolul și ne stingem de parcă nicicând nu am fi fost pe astă lume.
În scăpărările noastre mai facem câte ceva memorabil și astfel ,,scăpărarea „noastră rãmâne în lume ca ,,povestea lu’ cutare”.
Acum ceva vreme fusese trimis de la ,,Vlădicã” sã slujească în bisericuța de lemn a Sânbenedicului un popă nou.
Cine știe ce făcuse unde slujise până atunci?
Tânăr nu mai era.
Avea o vâlvătaie de barbă mare și roșcată și el era destul de împlinit, chiar gras .
Sânbenedicul era comună pe atunci și era plin de mireni.Trecea bine de vreo patru sute de suflete…
Dar mulți erau unguri,unii erau greco-catolici dar majoritatea erau ortodocși.
Așa că popa nostru avea turmă de păstorit dar mai primise și prin sãtucul Gâmbuț misiunea de a ține slujbe duminica.
Omul o ducea binișor,avea căruță cu doi cai, ceva păsãri ,niște porci…Îi îngrășa cu prescurile ce-i prisoseau.
Ba își luase și servitoare la preoteasa ce nu mai răzbea cu cei doi copii.
Era și învățător la cei mici…
Era chiar bine înfipt ,,Popa Roșu”..
Dar în satul luat în păstorire avea și ,,Sãrsãilă” oamenii lui.
Din generație în generație se împământenise ,,hoția feciorilor”.
Făceau ce făceau dar cei mai lotrii fãceau,, rost ” de materia pentru chefuri nocturne .
Dispăreau din sat animale,butoaie cu vin,rachiu până și stupii nu erau iertați.
De la găini și gâște pânã la șoldani și miei sau oi.
Ba dădeau raiduri și prin satele vecine.
Până sã prindă de veste gospodarul ,animalul era tocăniță și mâncat deja…cu ceata.
Lumea făcea scandal,mergea la ,,jîndar”,la ,,ghirăuu premarului”(secretar)și de multe ori oprea chiar feciorii și se luau la ceartă.
– Mă porcilor ,nu vi vouă rușâne ?
Mi-aț’ furat oaia de la gura copiilor.
Cine sã recunoască?
Jandamii luau feciorii la post,îi mângâiau cu ,,vâna de bou” ceasuri întregi.
Uneori prindeau hoțul.Plătea paguba,amenda și …era plimbat prin tot satul cu pielea animalului de gât și striga:
-Cine face ca mine ca mine să pățească.
Iar bărbații îl biciuiau care cum trecea pe la poarta lui.
Era o generație grozavă în vremea lui Popa Roșu…feciori bine făcuți,asprii la muncă,la joc neîntrecuți iar la năzbâtii le merse vestea pe toată valea Târnavei Mici.
Capii feciorilor erau Țârcu și Nenicu…
Ăștia parcă concurau care aduce mai multe la ,,casă”.
Casa era când la o văduoaie care le gătea animalul furat când la un fecior ce era mai priceput la ,,socăcit”(bucătărit).
Tocmai avea ,,o gazdă” un berbec pus la îngrășat de primăvara.Se apropia iarna și omul se lăuda cât de uriaș se făcuse animalul.
-Îl pui la ,,pleu” îl fac sloi…
Pân la primăvară avem carne și său.Mare …are peste sută cred.
De avut a avut berbecul o sută dar omul.n-a pus o bucățică în gură.
Feciorii ,vreo șase cu cei doi tartori în frunte l-au furat și până la ziuă a fost deja un sfert mâncat.Restul dosit pentru următoarele zile.
A bătut jandarmul feciorii,a adus chiar jandarmi noi să-l ajute.
Dar toți se jurau că nu știu nimic.
Țârcu și Nenicu …chiar au adus martori că ei au fost plecați la lucru la sașii lor din Șona.
Iarna a trecut .Hoții furau acum de prin satele vecine.Chefurile feciorești nu se opreau.
Peste țară a trecut un fior de moarte…Mobilizarea generală.
Al -II-lea război își chema victimile pe front.
Veteranii din primul…nici nu-și terminaseră de spus poveștile și uite că alt val de moarte cădea peste lume.
Plânsete de mame.
Plânsete de drăguțe ce ,,așteptau să fie cerute ” anu ășta.Acum cine se mai încumeta la însurătoare?
Feciorii primeau ordinele de chemare zilnic…
Jocul de duminica era atât de plin de patos încât se simțea în fiecare strigăturã un țipăt de jale.
Feciorii beau și au început a privii spre veșnicie.
-Mă frațîlor…om mai be noi v’o dată iar aici cu tățî la o laltă?,
-Veac …nu ne mai adunăm.Nu scăpăm tăț.
-Cum o da Dumnezo!?
-Care vine șchilav…îi norocos.
-Hai să bem…Ardă’l Dumnezo de război.
Acasă familiile parcă nici nu-i mai punea la treabă ca până atunci.
-Las …că pote este io și ultimile zâle …Săraciii.
Mamele se tânguieu deja de mort ,nevestele tinere de năcaz și tot omul avea de suferit .
-Mă copii…No acum mereț.
A și bin’ să mereț la spovidit…că no nu să ști ce șî cum.
I-a îndemnat gazda…văduoia ce le fripse berbecul.
Înainte cu câteva zile de plecare, spălați și cu hainele de duminica cete de ficiori așteptau în fața biserici pe popă.
Fiecare cu banii strânși în pumn intrau la ,,spovidit”.
Ieșeau parcã ușurați și ziceau la ieșire:
-No acum cum mi scris ..De mor mor de nu ne videm la gata ,care om scăpa.
Sara joc iar.
Dimineața opt ficiori în frunte cu Țârcu și Nenicu erau legați la ușa jandarmului.
-No așa omini suntem noi mă ?
Le striga păgubitul în față.
-Aț’ fost la mine la cosă.
V-am plătit domnește.V-am ominit…cu mâncare cu beuturã.
Tri chile ai beut Țârcule…tri mă..tri.
Șî tu mă ăsta …tătă draga de zâ îi mumă-ta la noi după făină împrumut.Te-am țânut cu mâncare de mic…Ș’acuma…mă furi.
Omul le da palme din greu.
Ficiorii ,unii blăstămau alți negau și acum.
-Mă …
Zise spre sară ,,șăfu”.
-Aveț noroc…cu războiu.De săptămâna ce vine mereți toți…după cum am io evidența.
Așa că vã dau drumu.Trãbă sã vă faceți datoria pe front..altfel …pușcăria vã mânca.
Păcat de voi …
-Da cum rămâne cu plata dom ,,șăf”?
Întrebă păgubașul.
-Nicicum.Acum nu’i mai dreptu meu…îs sub puterea militară..au ordin.Io nu mai am drept asupra lor.
Va Urma
