Astăzi este Amiaza Păresimilor

    Astăzi este Amiaza Păresimilor (sau păreselor) , jumătatea postului mare.
    Femeile, la Avrig, îi spuneau zilei de astăzi , în batjocură: „târt înainte-târt-îndărăpt” pentru că lucrurile făcute astăzi nu durează, așa se spune, cât faci tot atât desfaci, de aceea astăzi nu este o zi pentru începuturi, pentru alegeri importante sau pentru lucrări de durată.
    De teama acestui neajuns în Amiaza Păresimilor gospodarii se rezumau la lucrurile zilnice mărunte evitând ceea ce, o dată făcut ar putea să trebuiască să fie desfăcut. Femeile nu țeseau, nu coseau, nu lucrau în grădini.
    În schimb era o zi importantă pentru nevestele tinere, cele căsătorite în „dulcele” dintre Crăciun și Postul Mare. Acestea îmbrăcau port de sărbătoare, în special crătința roșie și „păstura cu flori cusute”, luau traista și plecau, dis-de-dimineață, pe la neamuri după sămânță … de cânepă, mai ales.
    Primul popas îl făceau la nănașă care-i punea în traista tinerei neveste nu doar sămânța de cânepă ci și sămânță, bulbi sau altoiuri de alte plante, dar și ouă pentru pus sub cloște. Nevasta mulțumea frumos și își continua drumul la bunici, mătuși, tătăișe, astfel ca, până la amiază să aibă atâta cât avea nevoie pentru începuturi în acel an.
    La amiază nevasta, întoarsă acasă își golea traista și își făcea socoteala, dacă ceea ce căpătase îi părea a fi mai mult decât îi trebuia dăruia prinosul altor neveste mai puțin norocoase, satul era compact și oamenii se știau și ajutau între ei. Tinerele neveste apreciau pentru prima dată (după cum li se părea) cam de cât au nevoie pentru recolta noii familii. (de aici și „păresimile”).
    Obiceiul acesta era practicat de neveste o singură dată, și doar de cele căsătorite în intervalul dintre Crăciun și Postul Paștelui. În anul următor aveau semințe din culturile proprii și chiar puteau și ele dărui altor neveste tinere.
    Crătința roșie este un articol de port caracteristic doar femeilor măritate, iar purtarea portului de duminica într-o zi de lucru – această zi de lucru Amiaza Păresimilor – atrăgea atenția asupra statutului femeii , acela de proaspătă căsătorită și care, la început de drum fiind, avea nevoie de suportul celorlalți, așa că, nu puține era femeile în vârstă care, deși nu aveau nepoate căsătorite recent, chemau nevestele ce umblau prin sat după semințe: „Hai draga Mumii să-ț dau șî io câte celea!”
    Așa cum am spus : satul era compact și oamenii se știau și se ajutau între ei.
    Amiaza păresimilor se mai ține încă, nu de neveste, dar de femeile în vârstă care știu că astăzi „cât faci, atât desfaci”.
    Așa că… astăzi nu se încep lucruri, dar se inventariază semințele și se numără ouăle. „Păresi-ne” a avea destule?