Serbia a introdus starea de urgenţă

Măsuri stricte luate de Serbia pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu coronavirus.

Președintele Serbiei Aleksandar Vučić a adus hotărârea de s fi introdusă stare de urgență. El spune că starea de urgență înseamnă cele mai grele posibile măsuri. ”Starea de urgență necesită o izolare completă”, a spus Vučić.

După ce s-a întâlnit cu înalte oficialităţi din guvern şi din domeniul sanitar, Vucic a afirmat că acţionează în conformitate cu prevederile legale care îi permit să declare starea de urgenţă în absenţa parlamentului, care a fost dizolvat în perspectiva alegerilor generale din 26 aprilie.

Şeful statului sârb a precizat că „lupta împotriva unui adversar invizibil” va viza protejarea vârstnicilor, care sunt categoria cea mai vulnerabilă în faţa pandemiei de coronavirus.

Până în prezent, autorităţile sanitare din Serbia au raportat 54 de cazuri confirmate de coronavirus şi au testat 283 de oameni. În Serbia nu s-au înregistrat decese.