Hencleş săsesc la blotără – Rețetă cu poveste

    Tanti Katy, cum îi spuneam noi copiii, săsoaică din Bradu, era colega de serviciu a mamei.


    Pe drumul spre şi dinspre serviciu povesteau despre o mulțime de lucruri, aveau timp, de la noi de la poartă până la fabrică erau aproape 2km, drumul îl făceau pe jos. 
    Printre povesti erau bineînțeles și rețete, Tanti Katy fiind, ca mai toate săsoicile, meșteră în prepararea prăjiturilor. Fiecare rețetă venea cu pachețelul pentru degustat.
    Uneori ne aducea hencleş săsesc făcut de muma din curtea ei, Oma, la blotără, (cuptorul sobei din bucătărie) iar rețeta lui Oma suna ciudat din cauza măsurilor pe care le folosea, bătrânica nu mai vedea bine, dar avea o mulțime de ani în care făcuse henclesul și rețetă de cuptor şi cea de blotără deci prajitura era întotdeauna excelentă. Masurile dumneaei erau perfecte pentru tava pe care o folosea.
    Ne-a spus că la blotără face hencleş când nu mai are altceva de copt și nu are rost să încingă cuptorul mare și să ardă o mulțime de lemne pentru un singur hencleş. Fiind copt în blotără, trebuia pus în tavă şi asta creează avantajul de a putea pune o cantitate mai mare de cremă pe el, deci il aduce mai aproape de o plăcintă. 
    Căutând ceva, într-o carte am găsit hârtiuța cu rețeta spusă de Omi a lui Katy, acum vreo patruzeci și ceva de ani și am experimentat-o încercând să echilibrez cantitățile și folosind ingredientele de acum. Omi folosea unt și smântână făcute în casă, din lapte de bivoliță. Gustul a fost destul aproape cel din copilărie, dar era cât pe-aci s-o ard. 


    „Nu faci hanklish dacă n-ai de toticelea. Ori faci cum trâbe, ori nu măi faci. Hanklishul nu-i pâne să-l pui pe masă în toată zua”. Apoi am aflat rețeta:
    „Aluatul,
    Doi pumni buni de făină albă cernută bine. 
    O mână mică de țucăr ( zahăr)
    O țâră de lapte călduț, așa o cupe mică.
    2 oauă (unul întreg, unul numai gălbenuşul)
    Un rotocol de unt cât un pumn de copil, untul îl topești, da’ nu-l frigi!
    O țâr de sare
    Drojdiuță cât o nucă nu prea mare.
    Coajă de lămâie și vanilie.
    Din toate se face un aluat.
    Îl frămânți ca pe pită, îl lași sa crească, îl pui în tava caldă, unsă bine şi pui peste:
    4-5 oauă și albușul rămas, bătute cu o cupă mare de smântână de pe lapte nefiert, o cupă potrivită de țuker şi vanilie. Întinzi bine maglavaizu ăla peste cocă, sa nu curgă pe margine.
    Din loc în loc pui câte un vârf de lingură de unt, aşa că ai grijă că mai ai nevoie de un rotocol de unt, dacă nu pui unt destul iasă ca o păpară mare şi dulce, dai la blotăra încinsă, cam un ceas, după cum mere blotăra. Îi bună tare”. 


    Este bună, într-adevăr, chiar și cu ingredientele contemporane nouă.